În primul episod „Rețeta Sănătății – Vocile Excelenței”, este invitat dr. Cristian Mihalea, neuroradiolog intervenționist cu o vastă experiență la Spitalul Bicêtre din Paris, dar și în București.
Discutăm despre o ramură fascinantă a medicinei care înlocuiește bisturiul clasic cu proceduri minim invazive, capabile să rezolve patologii cerebrale extrem de grave (precum anevrismele sau AVC-ul ischemic), cu un timp de recuperare record pentru pacient.
Vorbim despre importanța mentorilor în cariera unui medic, presiunea emoțională a operațiilor pe creier și lecțiile prețioase pe care sistemul medical românesc le-ar putea prelua din modul în care Franța gestionează urgențele neurologice.
Dr. Cristian Mihalea: Să știți că pasiunea pentru medicină a venit cu o întâmplare în familie, și anume, nefiind cu părinți de profesie medici, n-am avut un contact cu lumea medicală decât undeva prin clasa a șaptea – a opta, când tatăl meu face o pneumonie urâtă și unul din unchii mei, care este medic pneumolog și era medic pneumolog în sanatoriul din Brad, județul Hunedoara, îi salvează viața, cum s-ar spune. O tratează așa cum trebuie, timp de vreo 10-12 zile. Și atunci am intrat în contact prima oară cu mediul spitalicesc și cu o patologie potențial gravă și am avut ocazia să văd ce înseamnă de fapt lupta asta pentru viață în toate formele ei, atunci când practici medicina cu pasiune. Și m-am îndrăgostit de meseria asta.
Operații pe creier (fără bisturiu)
Dr. Cristian Mihalea: Pe scurt, prin baza unui abord arterial – fie radial, fie femural – ca și cardiologii intervenționiști care ajung la vasele coronare, pe alte catetere diferite, ajungem prin arterele vertebrale sau arterele carotide în circulația intracerebrală cu niște tuburi, dacă vreți, miniaturizate și reușim să rezolvăm vreo patru sau cinci patologii potențial grave. Dacă nu, extrem de grave, și anume anevrismul cerebral, malformația arterio-venoasă cerebrală, fistula durală și mai nou, în ultimii opt-zece ani, accidentul vascular cerebral, când vorbim de un tromb care înfundă un vas și îl putem extrage. Toate acestea se fac din exteriorul corpului pe o masă, a unui aparat care se numește angiograf, deosebit de performant, care ne permite să vedem imagini atât 2D, cât și 3D. Vasele le vedem atât de precis și atât de corect încât nu putem greși decât voit sau fiind foarte agresivi cu anumite materiale pe care le utilizăm. Ceea ce acum 10-15 ani nu exista, pentru că aparatura care era la dispoziția noastră era mult mai slabă din punct de vedere tehnic.
Aceste patologii – de exemplu anevrismul cerebral, care toată lumea cred că știe – este o hernie a vasului. Este o slăbire a colagenului din peretele vascular, în clipa când el se rupe provoacă o hemoragie devastatoare și 50% din pacienți decedează. Până acum 15 ani, acest anevrism cerebral putea fi tratat doar printr-un volet imens, printr-o disecție a creierului din aproape în aproape și cliparea acestui anevrism. Bineînțeles că și acum sunt centre și există neurochirurgi cu o formare foarte bună care pot clipa în condiții de siguranță, însă cu toate astea riscurile lor operatorii sunt undeva la 4, 5, 6%. Pe când, intrând prin interiorul vaselor și încercând să le umplem – și le umplem cu anumite materiale endovasculare – acest anevrism îl excludem din circulație. Riscul nostru operator ajunge să fie undeva la 0,5 – 1%. Ceea ce înseamnă că nu mai vorbim de o perioadă de recuperare. Practic, în metoda neuroendovasculară, pacientul nu are perioadă de recuperare. Dacă o intervenție a mers perfect, el este externabil a doua sau a treia zi. Pe când dacă procedura neurochirurgicală merge perfect, prin faptul că ai făcut un astfel de volet, printr-un fapt că ai disecat o mare parte din structurile cerebrale pentru a ajunge acolo, oricât de minim invazivă ar fi intervenția, recuperarea durează undeva la 2-3 săptămâni.
Din ce observ și în alte specialități, tindem și reușim datorită tehnicii să minimizăm, să facem totul minim invaziv. Chiar și anumite operații pe cord schimbăm anumite valve, acele proceduri numite TAVI sau mici operații de câțiva centimetri între două-trei coaste și reușim să schimbăm anumite valve ale inimii prin proceduri minim invazive. Chirurgia robotică, la fel, nu va înlocui chirurgul, dar înlocuiește o intervenție enormă de 10-15 centimetri într-o intervenție de 4 sau 3 centimetri. Și asta înseamnă recuperare rapidă a pacientului, înseamnă costuri mai mici, înseamnă infecții mai puține… Pacientul în era actuală ajunge să fie tratat de patologii deosebit de grave într-un timp foarte scurt, cu niște intervenții minim invazive care până la urmă îi diminuează foarte mult riscul operator.
