
Background photo created by pressfoto – www.freepik.com
Laserul dentar este minim invaziv și acționează selectiv, curățând doar țesutul cariat. Laserul elimină bacteriile din cavitatea care va primi viitoarea plombă, reducând riscul apariției unei carii secundare.
Dr. Obreja Cristina, medic dentist, specialist laser dentar, fondator Life Dental Spa: ”Freza dentară și acele reprezintă unele dintre temerile cele mai mari ale pacienților atunci când calcă pragul cabinetului stomatologic. Din acest motiv există și foarte multe amânări din partea pacienților, astfel încât probleme simple care ar fi putut fi rezolvate în câteva minute sau o jumătate de oră ajung să devină mult mai grave și să implice mult mai multe investiții de timp și bani.
”În sprijinul tuturor celor care au încă teamă de dentist și de freză, venim noi cei care folosim în clinicile stomatologice laserul dentar. Această tehnologie permite tratarea cariilor dentare fără freză, ceea ce este un avantaj extraordinar de mare. În primul rând pentru că eliminăm factorul psihologic numărul 1 în ceea ce privește teama de dentist dar și pentru că laserul are multiple avantaje pe termen lung. Această procedură este non contact ceea ce înseamnă că instrumentul nu atinge dintele pacientului și din acest motiv pacientul resimte lucrurile mult mai puțin invaziv. De asemenea în cele mai multe cazuri nu există necesitatea anesteziei, doar în caz de sensibilitate mai mare sau când caria este extrem de profundă.”
Emisiune difuzată sâmbătă, 21.11.2020, de la ora 10.55, pe B1 TV.
Program tv realizat cu sprijinul clinicilor dentare Life Dental Spa, https://lifedentalspa.ro/, 0318 282 274 (Bucuresti), 0311 094 714 (Iasi).
