Molarul de minte
Molarulul 3, cunoscut si ca molarul de minte este dintele care erupe ultimul pe arcada, pana in jurul varstei de 25 de ani. In putine cazuri acesta are o pozitie corecta in raport cu restul danturii. Studiile de specialitate recomanda ca extractia molarilor de minte, ce pot cauza probleme, sa aibe loc cat mai rapid. Tehnica este simpla iar pacientul tanar se recupereaza repede.

Preventia bolii parodontale
In cazul bolii parodontale, un diagnostic precoce urmat de tratament, scuteste pacientul de multe complicatii, nu doar la la nivelul cavitatii orale. Preventia, manifestata in special printr-o igiena riguroasa, joaca un rol fundamental in evitarea acestei afectiuni. Boala parodontala produce dezechilibre ireversibile la nivelul cavitatii orale, fiind totodata un declansator al unor afectiuni generale. Bacteriile acumulate in pungile parodontale pot cauza boli de plamani sau de inima.

Estetica versus functionalitate
Reabilitarea orala consta atat in redarea functionalitatii orodentale, cat si a esteticii. Estetica influenteaza integrarea socioprofesionala a pacientului, si are un puternic impact emotional. Sanatatea articulatiei maxilarului este influentata de ocluzie, adica de contactul dintre dintii naturali si plombe, coroane sau alte restaurari protetice. O muscatura necorespunzatoare poate cauza probleme atat la nivel articular-durere, suprasolicitare- cat si la nivelul corpului, afectand inclusiv postura acestuia. Studii din literatura de specialitate arata ca schimbarea pozitiei mandibulare afecteaza postura corpului si reciproc, modificarile posturale influenteaza pozitia spatiala a mandibulei.

Albire interna
Din cauza pierderii vitalitatii, dintii capata in timp o culoare gri galbuie. Coloratia incepe din profunzime si apoi devine vizibila la suprafata din cauza transparentei smaltului dentar. In general, albirea interna isi atinge scopul, insa exista si cazuri in care rezultatul este nemultumitor chiar si dupa mai multe proceduri. In acest caz trebuie aleasa o alta modalitate de tratament, cum ar fi albirea externa sau aplicarea fatetelor si a coroanelor dentare.
”Stomatologia de la A la Z”, emisiune de educatie in domeniul sanatatii orale, s-a difuzat duminica 19.12.2021, ora 9.35, pe Realitatea Plus.
Emisiune sponsorizata de Dental Hospital Romania, Str. Răcari, nr. 5, sector 3, București, tel 0721.021.855, tel 0733.045.855, info@dentalro.ro, www.dentalro.ro